Bunicii in viata copilului cu autism

Psiholog Andreea Matauan

Diagnosticul de autism pus copilului determina in membrii familiei o serie de sentimente ce cu greu pot fi descrise in cuvinte. Parintii celui mic, cei la care ajunge pentru prima data acest cuvant nou si greu, „autism”, trec prin soc, prin negare, prin sentimente de disperare, de neajutorare, de insingurare, de manie, de vinovatie.

Deoarece deciziile trebuie luate rapid in ceea ce priveste planul de actiune pentru copil, parintii demareaza cautarile pentru cea mai buna solutie, chiar in timp ce traverseaza aceste stari, pe cat de firesti, pe atat de dureroase si de bulversante. Ei incearca sa puna cap la cap toate informatiile acumulate recent si sa gaseasca o echipa buna de terapeuti, fie ca opteaza pentru terapia acasa sau pentru terapia la un centru specializat.

Dupa ce s-a stabilit un plan de lucru, viata membrilor familiei se reorganizeaza si ea astfel incat sa raspunda cat mai bine noilor nevoi ale copilului. Pe langa orele de terapie, raman multe ore in care parintii sunt la serviciu si cel mic are nevoie de supraveghere si de stimulare adecvata. Persoana care sta cu copilul in orele respective trebuie sa cunoasca modul potrivit de a aborda copilul si obiectivele pe care echipa terapeutica le-a stabilit impreuna cu familia. Dupa cum stim, in cazul copilului cu autism este nevoie ca toata lumea sa actioneze in aceeasi directie si sa mearga intr-un ritm similar pentru ca rezultatele sa fie optime si durabile.

Acum se pune intrebarea, cine va fi aceasta persoana care va sta cu copilul in intervalul orar neacoperit de terapie. Se intampla, in anumite cazuri, ca unul din parinti, cel mai adesea mama, sa renunte la serviciu si sa asigure atentia si stimularea necesara fiului sau fiicei ei.

Dar acest lucru nu este posibil in toate familiile. Costul terapiei fiind unul ridicat, este nevoie ca ambii parinti sa munceasca, caz in care se apeleaza la bunici.

Apeland la bunici, pe langa faptul ca scutim costul suplimentar al unei bone, avem certitudinea ca cel mic va sta cu cineva care il iubeste si care ii vrea doar binele. insa vom vedea ca, desi iubirea neconditionata si dorinta de a-i fi bine copilului sunt foarte pretioase, ele nu sunt si suficiente pentru evolutia copilului. Nu vom lua in discutie cazurile fericite in care bunicii au inteles ce trebuie facut si actioneaza in consecinta, ci ne vom concentra asupra situatiei in care bunicii nu accepta situatia prezenta si actioneaza de multe ori diferit sau chiar opus fata de cum si-ar dori parintii. Probabil in foarte multe familii exista cel putin un astfel de bunic, iar situatia se complica daca acel bunic e cel care supravegheaza cel mai mult copilul.

Bunicii care neaga conditia copilului

Bunicii aflati in negare sunt cei care in permamenta incearca sa gaseasca scuze pentru comportamentele nepotului lor: „Ce daca nu vorbeste, si copilul vecinei a vorbit la 5 ani si uite ce bine e acum”, „Se tavaleste pe jos cand vrea ceva pentru ca e foarte rasfatat”, „Nepotul meu e foarte tehnic, poate sa stea o zi intreaga cu un telefon in mana si nu se plictiseste” sau „Copilul nu e deloc agitat, cu mine sta si se uita la televizor ore intregi”.

Acesti bunici vor avea tendinta sa rasfete copiii, sa opreasca plansul dandu-le imediat obiectul dorit, sa ii lase sa manance in fata televizorului sau sa le dea sa manance doar ce le place, sa catalogheze comportamentul parintilor cu copilul ca fiind prea dur, sa „salveze” copilul in situatia in care primeste o interdictie ferma de la parinte, sa spuna ca terapia nu reprezinta decat bani aruncati pe fereastra.

Toate aceste comportamente, izvorate in mod indubitabil din iubire, pot fi daunatoare copilului atat in prezent cat si pe termen lung.

Riscuri

In cazul in care copilul petrece mult timp cu un bunic care se afla in negare si care are tendinta sa il rasfete exista mai multe riscuri, dupa cum urmeaza:

• Agresivitatea si iesirile comportamentale(plans, tipat, trantit pe jos) ale copilului tind sa fie mai greu de tinut sub control;
  
• Copilul invata ca bunicii ii ofera orice si isi pot manifesta frustrarea in fata cerintelor parintilor, respingandu-i;
  
• Independenta copilului este impiedicata atunci cand bunicii ii servesc pe copii, nelasandu-i sa faca nici cel mai mic efort in autoajutorare – copilul invata greu sa manance, sa se imbrace etc,
  
• Se creeaza tensiune intre parinti si bunici;
  
• Bunicii sunt exclusi aproape in totalitate din viata copilului;
  
• Parintii dobandesc sentimentul de neputinta sau de neajutorare, vazand ca se mentin acele comportamente inadecvate ale copilului;
  

Ce se poate face

Este important ca parintii sa aiba in permanenta in minte faptul ca bunicii isi iubesc nepotii si ca toate comportamentele lor izvorasc din dorinta de a le face bine. Bunicii, ca oricine altcineva, au dreptul la propriile lor sentimente. Iar daca pentru ei este prea greu de gestionat diagnosticul nepotului lor, sunt indreptatiti sa se afle in negare. Este posibil chiar ca negarea bunicilor sa reprezinte un imbold pentru parinti, ca un semnal de trezire. Vazand ca bunicii sunt in negare, parintii nu isi mai permit sa se afle in aceeasi stare, ei se responsabilizeaza si mai mult si incep sa vada situatia mai obiectiv. Pe de alta parte este de necontestat faptul ca un bunic care spune in permamenta ca cel mic e bine nu face decat sa „puna sare pe rana” in sufletul parintilor. Si ei ar vrea sa creada ca este doar timid copilul lor, iar trebuind sa ii explice bunicului sau bunicii in permanenta ca lucrurile nu stau asa este o confruntare dureroasa cu realitatea.

Situatia nu este insa fara iesire sau iremediabila, exista solutii astfel incat bunicul sa nu fie exclus din viata nepotului, dar nici sa nu interfereze prea mult cu evolutia sa. Iata cateva asemenea optiuni:

• Purtati o discutie sincera si deschisa in care sa-i explicati bunicului/bunicii cat de afectati sunteti de ceea ce se intampla si cate nevoie aveti de sprijinul sau. Vorbind deschis despre starile dumneavoastra ii puteti ajuta si pe bunici sa se dechida si sa treaca peste etapa de negare. Apoi, este foarte benefic pentru comunicare sa vorbiti din perspectiva dumneavoastra, si nu a copilului, sa explicati cum se repercuteaza situatia in primul rand asupra dumneavoastra;
  
  
• Implicati bunicii in procesul de terapie. Bunicii pot merge la centrul unde copilul face terapie, sau pot discuta cu terapeutii de acasa incercand sa inteleaga specificul autismului si al interventiei. Bunicii pot simti astfel dorinta de a deveni parte din echipa si de a sustine eforturile celorlalti.
  
  
• Alocati un timp pe care bunicii sa il petreaca cu nepotul lor si in care sa aiba voie sa il rasfete asa cum vor ei. Atata timp cat aceste intalniri se intampla o data la o vreme, ele nu vor produce stricaciuni evolutiei copilului, dimpotriva, copilul dumneavoastra se va bucura de aceasta intalnire speciala si va primi cu mare bucurie toata dragostea si tot jocul care ii vor fi oferite.

• De cate ori vedeti ca bunicii fac ceva bine in relatia cu copilul, spuneti-le acest lucru. Este si pentru ei o situatie noua si dintr-o data tot ce fac pare gresit, li se atrage atentia des, iar ei nu mai stiu cum sa actioneze. Astfel, continua sa se comporte cu copilul asa cum stiu ei, rasfatandu-l. Insa daca dumneavoatra le aratati ce fac bine, va fi mai usor pentru ei sa se conformeze. Veti atrage astfel cooperarea lor in locul conflictului.

Bunicii sunt o prezenta importanta in viata nepotilor, iar ei pot constitui un sprijin important pentru dumneavoastra atat ca timp petrecut cu copilul, cat si din punct de vedere emotional. Persoanele care stau in preajma copiilor diagnosticati cu autism stiu ca rabdarea e o regula de aur si cu siguranta, chiar daca va e greu date fiind starile emotionale prin care treceti, si dumneavoastra ati invatat sa fiti mai rabdatori. Aceasta rabdare, innascuta sau dobandita, va va ajuta cu sigurnata sa gestionati si relatia cu bunicii astfel sa ii percepeti cat mai putin ca pe un obstacol si cat mai mult ca pe un ajutor de nadejde.